luni, 27 iunie 2016

OPERA

      Chiar dacă nu este voluminoasă, ea este una deosebit de valoroasă. O spun asta, în mod indirect criticii din vremea lui,  cei care i-au cunoscut în întregime opera și l-au inclus în marile expoziții ale acelei perioade. Să amintim: Expoziția jubiliară de artă de la Bia Mare din luna august 1912, Expoziția Școlii de pictură din Baia Mare de la Oradea, din luna aprilie 1920. A fost un pictor înzestrat cu un talent înăscut de desenator, cu linii ferme și sigure, folosea cu îndemânare umbra pentru a crea cu mare ușurință perspectiva,, iluzia volumului.  Picta de asemenea cu o mare ușurință, folosindu-se de prima impresie, lucra rapid, curat, sigur, Un fost coleg, colonist la Școala de pictură, Terșansky Jeno, scrie, la multă vreme după moartea pictorului următoarele:
Judecănd obiectiv rezultatele sale sunt de o importanţă mai mică ca a lui Racsko . Pot să zic că din punct de vedere cantitativ, nu calitativ.” (Sursa: Tersánszky Jeno,  Még néhány "Nagy-Balog"-ról).
         În custodia Muzeului de Artă din  Baia Mare se găsește un singur tablou semnat Duma intitulat ”Tânără țărancă”, o lucrare de mici dimensiuni, probabil o comandă pentru coperta unei cărți. O altă lucrare, ”Moară din Baia Mare”, aflată la același muzeu este atribuită lui Duma, de către specialiști. Se prea poate a fi o temă de studiu la curentul de la Barbizon. Deși nesemnată, lucrarea ”Arșița nopții” aflată în colecția profesoarei Augusta Buteanu, o strănepoată a pictorului, este cu certitudine opera lui Duma, moștenită din familie, și aceasta o temă de studiu la impresionism, curent artistic în mare vogă în pictura începutului de secol XX. Alte două tablouri se află in proprietatea fraților Porumb, moștenire de la bunica D-lor, Valeria, sora pictorului. Din scrierile lui Terșansky Jeno  aflăm că  ”O pictură este la mine , după părerea mea este una reuşită din perioada cănd era începător” , iar o alta la locotenentul major Folker Jojsef, superiorul său din armată. Putem desprinde de aici o trăsătură foarte frumoasă a caracterului lui Alexandru Duma, generozitatea, față de cei apropiați, cărora obișnuia să le facă cadou tablourile realizate Ad hoc. Acest fapt îi face astăzi mai puțin cunoscută opera.
         Încercând o inventariere a picturilor lui Alexandru Duma, fratele cel mic al pictorului, ilustru medic neurolog, profesorul Dezideriu Duma de la Cluj, îi scrie la 31 Xll 1968, lui Avram Benea Cherecheș din Baia Mare următoarele: ”După câte ştiu eu trebuie să existe la familia Berengi şi Tura, ştiu de un tablou în Tăuţii de Sus, Valeria are 2,  la Primăria din Cluj, înainte de 1940, (înainte de refugiu) au fost 3 tablouri, dar acum le-am pierdut urma.
De asemenea ştiu că Talpoş  a avut un tablou, dar după ce a divorţat de Didina , i-am pierdut urma”

                                                   TABLOURI CUNOSCUTE

FfLORI

 MOARĂ DIN BAIA MARE

 STATICĂ

 TÂNĂRĂ ȚĂRANCĂ


 ARȘIȚA NOPȚII

               Datorită faptului căTablourile proprietatea fraților Hore și Tudor Porumb se află unul la Paris, iar celălalt la Toronto, în Canada nu le-am putut aduce în expoziție. Am decis să prezentăm tablourile cunoscute doar în reproduceri fotografice. Tot așa sunt prezentate și câteva desene din Caiete


                                          DESENE CU IMAGINI DE PE FRONT







































DE PRIN SPITALE DE CAMPANIE














INSTANTANEE






















PORTRETE





















CROCHIURI








SCHIȚE














CARICATURI













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu