ALEXANDRU DUMA

                                        Alexandru Duma (1887-1916)

                             

       Alexandru Duma ,născut în Tăuţii de Sus, la 10 aug.1887, primul copil a lui Vasile Duma şi Vilma Moştiş

                          Pagina din matricola nașterilor a bisericii greco catolice Tăuții de Sus

 Fratii săi: Valeria, născută la 14 august 1891, Leonora, la 28 martie 1894 în Săcălăşeni,Vasile, născut la 27 iulie 1899, şi Dezideriu, născut la 28 februarie1906). 

    Mama pictorului         Valeria Duma-Porumb  Leonora Duma-Miclăuș     Vasile Duma         r Dezideriu Duma  

            

  Face primele clase primare la şcoala confesională greco- catolică din sat  unde l-a avut ca  dascăl pe învăţătorul Petru Porumb.

               Ca pictor, Alexandru Duma este un produs 100 % al Şcolii de pictură băimărene,  între anii 1911-1913 . L-au impus, printre alte calităţi deosebite, talentul înnăscut de desenator. Criticii vremii îi prevedeau un viitor frumos ca grafician.

               Pleacă pe front, ca voluntar, la 27 de ani, dar acasă spune că este trimis de curtea imperială de la Viena, ca şi corespondent de război, conştient probabil că familia nu ar accepta să plece voluntar. Ajunge pe frontul din Balcani. Beneficiind de oarecare protecţie din partea superiorilor săi, poartă în permanenţă cu el carnetul si cărbunele, schiţând din câteva linii ferme, sugestive scene din tranşee, posturi de observare, posturi de comandă, dar şi impresii din viaţa de zi cu zi, Surprinde fugitiv, dar foarte expresiv şi imagini din localităţile prin care trece. Pe front s-a îmbolnăvit de tifos şi a fost internat la spitalul militar din Oradea, ocazie în care face cerere pentru lăsarea la vatră, întrucât expirase demult termenul de voluntariat, dar cererea îi este respinsă şi se întoarce pe frontul din Italia, unde moare la Fiume, lângă Trieste si este înmormântat la Krajna (astăzi in Slovenia ). Sora sa Valeria, avea însă o altă versiune privind moartea fratelui său Alexandru, care era incartiruit, cu oarecare protecție din partea superiorilor săi, într-o anexă a spitalului din Fiume, țintă bombardată în ultima zi de război.

               În custodia Muzeului de Artă Baia Mare se afla două tablouri: ”Tânără tărancă (lucrare semnată) și  „Moară din Baia Mare” (lucrare nesemnată, atribuită pictorului). Alte 2 tablouri semnate, se găsesc în proprietatea nepoţilor, Porumb din Cluj Napoca şi un altul la D-na Buteanu Augusta din Baia Mare.

       Despre tablourile realizate pe front nu știm mai nimic. În mod normal ele ar trebui să aparţină statului austriac, dar în custodia lui sau a armatei austriece nu se gasește nici unul.

               Iată ce scrieTersánszki Jené, scriitor maghiar născut la Baia Mare, în 1888, prieten apropiat ,despre pictorul Alexandru Duma:

    " Duma Sandor , pictor . Judecănd obiectiv rezultatele sale sunt de o importanţă mai mică ca a lui Racsko . Pot să zic că din punct de vedere cantitativ, nu calitativ. Deşi a fost mai în vârstă ca Racsko, a rămas în urmă din cauza studiilor şcolare . Temperamentul lor fiind foarte diferit .

         Apoi, viaţa l-a obligat să se ocupe şi cu altceva, dar a rămas tot timpul în apropierea pensulei, care a fost şi ţelul vieţii sale.

     A început cu experienţe în zona şcoalii de pictură  din Baia Mare unde a participat la cursuri de studiu , a fost şi în Munchen pentru o lună de iarnă unde ,în loc să picteze sau să deseneze, a curăţat zăpadă . Pe urmă a revenit în Baia Mare , a trăit într-un sat apropiat, alături de părinţii săi. Apare şi în zona Budapestei . Până la război a avut o viaţă sărăcăcioasă, plină de lipsuri . Război în care a fost pe baricade de la început şi până la sfărşit  ( până în 1916). Pe frontul italian se înbolnăveşte de tifos , boala care i-a fost fatală. Este înmormântat în Krajna.

   Şi el a decedat chiar în perioada cănd talentul său se dezvolta tot mai tare. Cel mai mult a lucrat pe front unde din bunăvoinţa unui locotenent a amenajat un mic atelier pe frontul din Sveta Maria.

     Nu prea ştiu unde s-au pierdut schiţele şi desenele sale de atunci. Probabil multe sunt la superiorii săi , la locotenentul-major Folker Jozsef. O pictură este la mine , după părerea mea este una reuşită din perioada cănd era începător .

    Era  talentat şi în arta decorativă şi dacă mai trăia, cred că acest domeniu devenea adevărata sa valoare.

   Acesta a fost Duma Şandor.”

                                          Sursa: Tersánszki Jené,  Még néhány "Nagy-Balog"-ról

           

               Lăsând  la o parte desenele de pe front, opera lui Duma (ne referim aici la tablouri ), nu este una consistentă cum bine sublinia şi prietenul său Jeno Terşansky, dar de certă valoare artistică, fapt ce se explică şi prin viaţa scurtă a artistului.

               Iată ce scrie D-na profesoară Augusta Buteanu, despre acest aspect :

               “Pictorul Alexandru Duma(1887-1916) nu a trecut zadarnic prin porţile vieţii şi ale morţii şi această trecere a facut-o cu paşi ascensionali.

Câtă ascensiune ar mai fi putut urma după 29 de ani ?Numai că la această vârstă  nespus  de tânără pentru un artist, pentru un creator, viaţa i s-a frânt într-un accident absurd: Primul razboi mondial.

Doua izvoare i-au fost apropiate: izvorul vieţii, al naşterii şi izvorul morţii, dar în acest scurt răstimp de trăire a făcut, a lucrat, a creat atât de mult: a pictat şi a desenat în împrejurări tensionate  (mă refer la desene). Cu toate acestea, el nu este suficient de bine cunoscut şi mai mult, există pericolul ca el să fie catalogat ca o personalitate mai puţin proeminentă sau mai puţin semnificativă.

Pornind de la dictonul „Ars longa, vita brevis”, voi aduce în lumină datele care să-i releve valoarea.Excluzând faptul că gena familiei (deşi de o mare importanţă ) i-a înzestrat pe cei din familia Duma cu longevitate (sunt pe puţin cinci membrii de rudenie-gradul I, care au trăit peste 90 de ani); coeficient de inteligenţă (oameni atât de bine realizaţi); persoane circumscrise sensului afirmativ al vieţii (mereu zâmbitori  şi bucuroşi de munca lor), avem în faţă nişte lucrări retrovizoare, documentare (şi) care ne întorc la întrebarea firească: „câte ar mai fi putut realiza Alexandru Duma cu această zestre nativă? „ . Rămâne , totuşi, a ne ocupa de moştenirea : opera lăsată.

               Desenul

Desenul său nu este doar unul reproductiv: imagini de pe front. Desenele sale comunică sentimente, viaţa interioară a soldaţilor (care au un ecou şi în cei care le receptează).Ele ascund un sens etic. Descifrăm aici momentul intenţionalităţii. Descoperă realitatea şi chiar intensifică realitatea, exprimă atmosfera lucrurilor şi a situaţiilor. Aici, artistul devine un mărturisitor. „Măsura perfecţiunii artei este gradul de intensificare şi iluminare „ .

Desenele lui Alexandru Duma intensifică activitatea spiritului. Arta, desenele sale sunt constructive.

Ce mai este de observat la desenele lui Alexandru Duma: spontaneitatea, desenul sigur, curat, contur sigur, linie fermă , continuă, caligrafie, chintesenţă.

               Pictura

Puţine sunt picturile despre care să avem mai multe informaţii. Cele rămase în familie sunt lucrate în maniere diferite, despre care s-ar putea mai bine pronunţa criticii de artă. Cele care au fost în zestrea unor instituţii ( Primăria Clujului) şi-au pierdut urma după cel de-al doilea război mondial.

Există un tablou ( pe lângă altele ) rămas în familia Porumb, în tonuri de albastru, ceea ce ar putea sugera  „perioada albastră” în pictura lui Picasso. Cine ştie, dacă într-o viaţă tot atât de lungă ca a lui Picasso, nu ar fi existat şi la Alexandru Duma „perioada albastră”; „perioada roz” sau o altă (alte) perioadă.

Cât priveşte tabloul rămas la bunica mea, vară primară cu pictorul, am scris mai înainte  un comentariu, care poate fi amplificat.

               Din cele spuse până acum am avea de subliniat şi câteva trăsături de caracter ale pictorului, care vor rotunji personalitatea sa, în beneficiul artei promovate: munca, disciplina, sacrificiul, generozitatea.

                                                                                           Augusta Stan Buteanu

                                                                    epoată de vară primară: Ida Bene  Cherecheş                                                                                            cu pictorul Alexandru Duma 

                     

                               

               După moartea lui, camarazii au trimis familiei cufărul cu efectele personale ale pictorului. Momentul este imaginat cu deosebită sensibilitate poetică, după aproape 100 de ani, de o rudenie după mamă a familiei Duma, profesoara Augusta Buteanu.

                                          FRAŢII

                                                           (Alexandru şi Dezideriu)

                              Se-ncrucişau în minte de copil

                                                            mai multe focuri:

                              Al Hestiei ,cel paşnic, cald; cuptorul, vatra

                              Cu a lui Ares, foc răzbunător, pârjolitor,

                              Când cei de-acasă au primit onorul militar,

                              Ce aşeza pe-un scăunel un cufăr.

                              Se întorceau acasă lucruşoare , care

                              l-au petrecut pe fratele mai mare.

                              Atât a mai rămas din cei ce se aveau pe front.

                              Acum l-or prohodi în lipsă

                              Si locu-i îl vor ţine poate,

                              Un pămătuf de bărbierit

                              Tocit pe jumătate,ce-i mângâia obrazul

                              Când ale mamei mâini şi-a fraţilor mânuţe,

                              De-acolo, de departe,

                              i-ar fi putut împuţina durerea şi necazul.

                              A lăcrimat mezinul şi şi-a chemat prietenii de joc,

                              Să meargă toţi pe malul apei zbuciumate,

                              Şi să-şi arunce puştile de soc,

                              Cu-mpletituri de sfori legate

                              Unde-or vedea si unde-or vrea

                               În ape, ori în vâlvătăi

                              Si-n păruiala palelor de foc     

                                                           Augusta Stan Buteanu

              

               Acasă, după o sumară privire printre lucrurile din cufăr, în semn de pioşenie, familia a păstrat intact cufărul. Cel mai mic dintre fraţi, Dezideriu, „Dodo” cum îi spuneau ai săi, a moştenit şi cufărul fratelui mai mare şi l-a luat la el, la Cluj. Aşezat pe raftul de sus, într-o încăpere de la subsol, singura legătură materială care amintea de Alexandru a rămas în acelaşi loc, nemişcat, parcă pentru a nu-i tulbura somnul de veci.

               Expoziţii. Încă înainte de primul război, participă alături de maeştrii seniori, dar şi de reprezentanţii noului val din şcoala băimăreană de pictură la expoziţii de anvergură. Îl întâlnim în Expoziţia Nationala din august 1912 de la Baia Mare, alături de Thorma, Ferenczy Karoly, Holloşi Şimon, Ziffer Şandor, Ivanyi, Grundwald Bela, Oszkár Glatz, Mstislav Valerjanovich Dobuzhinsky, Mikola Andraş, Samuel Börtsök,  dar şi cei tineri, Maticska Jeno, Hatvany Ferencz, Racsko Iştvan, Şandor Galinberti,

               În 1920, la Oradea, o expoziţie de anvergură cu pictori băimăreni la care expun: Karoly şi Valer Ferenczy, Samuel Börtsök, Boromisz Tibor, Boldizsar Iştvan, Duma Alexandru, Egli Şari, Mikola Andraş, Ziffer Şandor

               Vremurile tulburi care au urmat morţii sale au făcut ca multe din tablourile lui Alexandru Duma să se piardă. Abia după 50 de ani de la moartea lui are loc o încercare de a-l aduce în prim-planul vieţii artistice româneşti, când criticul de artă, Roul Şorban începe să adune material pentru un album dedicat lui Alexandru Duma. Cu această ocazie, fratele cel mai mic al pictorului, doctorul Dezideriu Duma, îi scrie lui Avram Benea Cherecheş din Baia Mare,contemporan şi prieten cu pictorul,devenit între timp şi rudenie prin alianţă, o scrisoare datată 31 Xll 1968, în care îi cere acestuia informaţii despre perioada in care Alexandru a urmat cursurile Şcolii de pictură, despre drumurile acestuia la Budapesta şi Munchen, despre cui a donat pictorul tablourile sale; şi înşiră un număr de 12 chiar 13 tablouri despre care ştia doctorul. Intenţia lui Roul Şorban nu s-a materializat, probabil datorită puţinelor informaţii, atât despre viaţa cât şi despre opera pictorului, aspect de care ne-am lovit şi noi în documentarea pentru monografia Tăuţii de Sus,

               Recent, un armean, care a lucrat mai mulţi ani la Muzeul de Artă din Baia Mare, Ştefan Urmanczy, rudenie şi el prin alianţa cu familia Duma, a convins-o pe fiica lui Duma Dezideriu să pună in circulaţie cele peste 100 de desene aflate  in cufărul lui Alexandru şi a obţinut promisiunea sprijinului Direcţiei Judeţene de Cultură Maramureş și a Uniunii Artiștilor Plastici filiala Baia Mare, pentru a le prezenta, într-o expoziţie omagială, la 100 de ani de la moartea pictorului.